Ingrediente
350-400 g branza de vaci, 2 oua de marime mijlocie, 100 g franzela fara coaja, 50 g faina, 50 g gris, 250 g prune mai mici (brumarii), sare, 50 g pesmet, 50 ml ulei, zahar pudra, vanilie
Preparare
Branza de vaci se marunteste bine cu dosul furculitei, impreuna cu franzela muiata, o clipa, in apa rece si bine stoarsa; se adauga apoi, ouale, faina, si grisul si se amesteca totul cu furculita, pana cand se omogenizeaza. Compozitia este moale dar nu se mai adauga nimic in ea. Se pune pe o foaie de nailon, presarata bine cu o lingura cu varf de faina si, fara sa se framante se rasuceste in forma de sul, care, apoi se taie in sferturi, iar acestea la randul lor, in 5-6 felii. Se desprinde cu cutitul, cate o felie, se asaza pe faina, se pune o pruna nu prea mare pe ea si se aduna aluatul in jurul ei, formand o galusca rotunda, ca o bila care, apoi, se trece abundent prin faina si se lasa pe foaia de nailon. In acest timp, o cratita de 3-4 l se umple mai mult de jumatate cu apa rece in care se pune pe o lingurita cu varf de sare. Cand clocoteste, se pun toate galustele, miscand cratita, ca acestea sa nu se lipeasca de fundul ei. Se lasa sa fiarba 10 minute cu capacul tras putin la o parte; dupa ce apa a inceput sa dea in clocot, focul se reduce, ca galustele sa fiarba in clocote mici. Se ia cratita de pe foc, si se lasa acoperita 15 minute, ca galustele sa se umfle bine. Se scot, apoi cu spumiera cate 2-3, se trec usor prin pesmet prajit si se pudreaza cu zahar si vanilie.
Mentiuni
Sunt foarte fragede, daca se servesc imediat.
sâmbătă, 4 iulie 2009
galuste cu prune coapte din aluat cu branza de vaci
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu